Limanu Channel Cup 2020 – primul eveniment de sailing al sezonului

Limanu Channel Cup 2020
Mojo Team 2020

Limanu Channel Cup 2020 – primul eveniment de sailing al sezonului. Fără a face parte din sezonul regulat de sailing offshore, deși și-a câștigat pe deplin acest drept, Limanu Channel Cup s-a desfășurat anul acesta „cu ușile închise” pe motivul respectării regulilor de distanțare socială.

O premieră pentru sailingul românesc

Intrată în cel de-al treilea an  de când se organizează, Limanu Channel Cup – singura regată din România ce se desfășoară pe un canal navigabil –  a avut și anul acesta parte de o participare numeroasă.

Regulamentul 2020 a permis și accesul altor ambarcațiuni cu vele, în afara modelelor Beneteau First 40.7, respectiv 34.7, cum s-a întâmplat până acum.

Limanu Channel Cup 2020
Limanu Channel Cup 2020 – Downwind la spinnaker

„Limanu Channel Cup” este deja o competiție de tradiție fiind organizată la noi încă din 2018 de către cluburile Mojo Yachting și Life Harbour.

Succesul din anii precedenți și spectacolul pe care îl generează ducând la organizarea a câte două astfel de ediții pe an, una în deschiderea sezonului regulat de yachting offshore, iar a doua la finalul acestuia, după etapele de Campionat Național.

Grande Finale – Limanu Channel Cup 2019 (ediția de toamnă)

Dar cum 2020 este un sezon atipic –  pentru care nu s-a anunțat până la această dată un calendar competițional- această întrecere a fost mai mult un antrenament în condiții de cursă pentru echipajele participante.

Limanu Channel Cup 2020 – Echipajul MOJO
Alături de un un nou echipaj în formare pe velierul Mojo

Lupta cea mai strânsă s-a dat ca de obicei în clasa „regină”, aceea a velierelor Beneteau First 40.7.

Din motivele amintite, doar 4 astfel de ambarcațiuni s-au aliniat la start, dintre care trei aparținând clubului organizator Mojo Yachting: Irony (skipper – Cătălin Corduneanu), Nemo (skipper George Ghițuran  și Mojo (skipper Valentin Ciurel). S-a alăturat competiției și velierul Eros (skipper- Radu Dumitru).

Am fost puțini, dar nu a fost ușor, întrecerea desfășurată pe parcursul a două zile fiind influențată de schimbările permanente de vânt, iscusința trimmer-ilor și a skipper-ilor fiind decisivă.

În sfârștit, pentru echipajul velierului Mojo (skipper  – Valentin Ciurel), echipaj din care fac și eu parte în calitate de trimmer încă din 2018, această cursă a fost o lecție dură, dar bună.

Limanu Channel Cup 2020
Limanu Channel Cup 2020: velierul MOJO skipper Valentin Ciurel
Antrenament în regim de cursă

Cum din start am plecat cu un mic handicap, dat de faptul că am preferat să mergem cu vele de cruising și nu cu cele de competiție, performanțele noastre au ușor afectate, dar nu dramatic.

Privind lucrurile „la rece”  acesta a fost o dicizie inspirată, în echipaj fiind și mulți colegi noi, „abia ieșiți de pe băncile” Școlii Nautice Mojo Yachting și pentru care acest eveniment a reprezentat prima experiență competițională.

În aceste condiții prioritatea a fost coordonarea și realizarea corectă a manevrelor, precum și protejarea echipamentului și a oamenilor.

Scopul echipajului Mojo a fost un antrenament în regim de concurs, oamenii fiind rotiți pe posturi pentru găsirea unei formule optime în vederea abordării sezonului  regulat Cupa României și a Campionatului Național, odată ce vor fi stabilite etapele celor două competiții.

Limanu Channel Cup 2020
Limanu Channel Cup 2020
Un loc trei pentru Mojo – maximum posibil

În cele două zile de concurs au avut loc patru curse, în care s-a mers pe mai multe aluri de vânt. Specificul acestei competiții, sau al unei astfel de regate, pe canal, fiind că „traseul” este prioritar. Adică, dacă la o regată normală startul se dă cu vântul din prova, deci upwind, și se întoarce pe downwind, la o regată pe un canal navigabil, indiferent de direcția din care bate vântul, ambarcațiunile trebuie să parcurgă un anumit traseu prestabilit, marcat de balizele șenalului navigabil.

În cazul Limanu Channel Cup – distanța dintre Marina Limanu și bazinul portuar  Mangalia. 

De aici și dificultatea de a scoate maxim din velier, curenții, devântârile, obstacolele (poduri, lucrări de infrastructură) celelalte ambarcațiuni, constituind fiecare în parte o încercare pentru echipaje.

Limanu Channel Cup 2020
Limanu Channel Cup 2020 – Echipajul MOJO – Skipper Valentin Ciurel

Astfel, pentru o cursă cu „obstacole” și în condițiile unui echipaj eminamente nou, fără vele de competiție, echipajul nostru s-a descurcat onorabil, ocupând în final locul trei, după ce s-a clasat de fiecare dată pe această poziție, în urma colegilor de club, Irony și Nemo.

O altfel de experiență

Se spune că în sailing, orice ieșire pe apă este diferită și că nu există două experiențe la fel. Ei bine, și în cazul Limanu Channel Cup, deși am participat pentru a patra oară la acest eveniment, pot spune că totul a fost diferit și mult mai greu decât până acum.

În primul rând nivelul tuturor competitorilor a crescut. Diferențele sunt mici și orice greșeală este penalizată. Sunt convins că odată cu începerea sezonului regulat nu vor mai exista curse ușoare. Acum totul se desfășoară la un alt nivel, iar Limanu Channel Cup 2020 a demostrat acest lucru.

Pentru mine va rămâne una dintre cele mai frumoase experiențe și un exemplu de cum poate performa un echipaj care s-a aflat pentru prima dată împreună, dar care și-a dorit să meargă bine.

Am ținut  piept unor echipaje mai  experimentate (Irony și Nemo) și chiar au fost momente când am performat la același nivel cu ei.

Citește și cum l-am adus în România pe Baby One

 

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.