Când ne-am pierdut respectul pentru viață?
De ce mor românii? Cine este adevăratul vinovat pentru genocidul de pe șoselel României? Prea multe accidente, prea multe victime, prea mulți copii care mor în accidentele de circulație. Dar de ce? Care este cauza? De ce suntem pe primul loc în Europa la accidente de circulație? De ce trăim un genocid cotidian și suntem incapabili să facem ceva în acest sens? Cine este de vină?
Se spune despre noi că suntem ceea ce spunem sau ceea ce facem. Dar mai suntem și suma tuturor lucrurilor care ni s-au spus, de mici copii, pe care le-am auzit sau văzut în familie, școală, mediu în care am activat și care ne-au modelat personalitatea, credințele și convigerile.
Adulți fiind filtrăm realitatea prin prisma minții noastre, dar uităm că algoritmul după care funcționează mintea este suma celor descrise mai sus. Nu putem judeca ceva decât conform a ceea ce știm. În general, aceste lucruri nu ne afectează, cu toții greșim, poate învățăm din greșeli, avem chiar și capacitatea de a o lua de la început. Dar la volan este diferit. Nu prea poți greși, oricum nu grav pentru că atunci când o faci s-ar putea să nu mai ai o altă șansă de a îndrepta lucrurile. Și din păcate nimeni altcineva nu o poate face în locul tău.
A fost o scurtă introducere care va avea sens imediat, în acest context legat de accidentele de circulație din România, practic cel mai mare genocid la care asistăm nepăsători. Dar de ce? De ce nu ne pasă? De ce nu facem nimic în acest sens? De ce repetăm același greșeli?
Care sunt vinovații?
Privind doar la infinitatea factorilor care pot influența conducerea automobilului – care nu depind doar de abilitatea șoferului de a manevra mașina, dar care pot depinde în mare măsură, de starea în care se află, de pregătirea pe care o are, de atenția pe care este dispus să o acorde, de concentrarea sa și nu în ultimul rănd de reflexele sale – care inglobează starea tehnică a mașinii, a drumului, a iluminării, starea marcajelor și presemnalizărilor, starea vremii, condițiile de rulare, trafic etc. ne este ușor să ne dăm seama că noi, ca oameni nu putem controla acești factori și mulți alții.
Avem tendința, general valabilă de a da vina pe infrastructură, pe poliția rutieră, pe școlile de șoferi, pe instructori, pe mașinile mai vechi de 10 ani, pe vreme, pe vizibilitate, pe RAR, și în general cam pe orice considerăm că ne face viața grea la volan. Dar sunt oare acești factori adevărații vinovați? Eu zic că nu și am să vă spun și de ce, în opinia mea!
Viteza nu trebuie să fie un scop
Conduc automobilul de la vârsta de 18 ani, zilnic. Prin natura meseriei de jurnalist auto, peste 20 de ani petrecuți în presa de specialitate am condus toate tipurile de autoturisme, utilitare ușoare, cu toate tipurile de motorizări, transmisii și sisteme posibile.
În paralel, tot timp de 20 de ani am avut ca pasiune și am practicat automobilismul sportiv de performanță, la cel mai înalt nivel, concurând de asemenea cu mai multe tipuri de automobile de competiție.
În aproape 30 de ani de permis nu am avut niciun accident demn de luat în seamă, nu am luat decât câteva radare neimportante, nu mi-a fost suspendat dreptul de a conduce niciodată. Și am condus în fiecare zi.
În plus, din 2018 am activat și ca trainer de conducere defensivă în cadrul Academiei Titi Aur, tot din dorința de a împărtăși și altora ceea ce am învățat prin propria experiență.
Ca o paranteză, să lămurim ce este și cu pilotajul automobilului pentru că am observat din discuțiile cu alți oameni că nu prea este clar. Viteza, în pilotaj, nu este un scop – oricine poate merge tare – este o consecință! Pilotul, prin pregătire și antrenament ajunge să poată fi capabil să efetueze mult mai multe operațiuni pe secundă față de un șofer obișnuit. Aceasta înseamnă că poate marge mai tare, dar în siguranță, încetinind practic timpul în jurul lui. În plus, viteza de reacție și automoatismele îi permit să nu mai treacă totul prin filtrul gândirii – majoritatea acțiunilor fiind gesturi reflex. Deci viteza în condusul sportiv, nu este un scop – este o consecință, un rezultat al pregătirii!
Pe stradă însă, când viteza ajunge să fie un scop, iar șoferul neobișnuit cu noul mediu ajunge să iasă din zona sa de confort, nevoit să evolueze pe un teritoriu necunoscut- riscul de a aproxima greșit o distanță sau o situație fiind extrem de ridicat, iar coroborat cu mici greșeli de condus, datorate deprinderilor greșite și necorectate – orice mică eroare (întîrziere, reacție) poate fi fatal!
Nu este suficient să vezi, trebuie să observi
Atunci când conduc îmi place să observ, nu doar să văd, iar ceea ce voi scrie mai jos se bazează exclusiv pe propria experiență și observații, fiind lucruri pe care nu trebuie să le luați ca fiind niște adevăruri absolute, dar asupra cărora va învit să reflectați.
În opinia mea niciunul din lucurile sau factorii la care vă gândiți că sunt responsabili pentru accidentele de circulație din România nu sunt de fapt sau nu sunt în totalitate. Desigur, totul poate fi îmbunătățit, nu încape îndoială, dar privind reversul medaliei, ce facem dacă lucrurile nu se vor îmbunătăți? Continuăm să ne omorâm între noi pe stradă? Sau care este o altă variantă….?
De ce nu este de vină școala de șoferi?
Da. Avem școli de permise, nu de șoferi! Una din prevederile codului rutier este că un cursant nu poate merge pe autostradă. Acesta fiind „handicapat” practic în momentul când obține permisul în fața celorlalți conducători auto, simțind în primii ani, nesiguranță la viteze ridicate, la parcăre și în general în traficul aglomerat. Este un exemplu. Dar să presupunem că nu putem schimba legislația, ce facem? Rămânem așa „handicapați”? Eu zic că nu este o opțiune.
Făcând o paralelă cu viața cotidiană, ce se întâmplă atunci când vrem să ne perfecționăm la job, sau să deprindem noi abilități? Învățăm, facem un curs, citim, ne documentăm, pe scurt sudiem. Este valabil în orice activitate, dar mai puțin în condusul mașinii. Avem permis – suntem șoferi și aici s-a încheiat evoluția noastră.
În anii cât am fost trainer am văzut câteva mii de șoferi, mulți profesioniști cu atestat, iar Titi Aur și ceilalți colegi au văzut zeci de mii, un calcul sumar indicând că în 10 ani peste 60.000 de cursanți au efectuat cel puțin un curs la Academia Titi Aur. Ei bine, 98% greșeau elementar, apăsarea ambreiajului înainte de frână sau limitarea frânării la intrarea sistemului ABS. Nu mai vorbesc de controlul volanului în timpul unui derapaj sau alte manevre de evitare.
Așadar, în singurul domeniu de care depinde zilnic viața noastră, a familiei noastre,a prietenilor noștri nu facem nimic pentru a ne îmbunătăți până la urmă șansele de supraviețuire.
Este simplu, acum avem accces la informație, avem școli de conducere defensivă, avem posibilitatea de a învăța, de a ne perfecționa în privința conducerii automobilului, dar de ce nu o facem? Nu este vorba de bani, oricum un curs costa mai puțin decât o daună!
De ce nu este de vină infrastructura?
Al doilea factor pe care dăm vina este infrastructura, dar dacă ne uităm doar în ultimele luni, pe autostrăzi s-au înregistrat cele mai grave accidente. Pe de altă parte, azi majoritatea au ieșit cel puțin odată din țară cu mașina și foarte rar au avut evenimente nedorite în străinătate. De ce? Pentru că s-au adaptat la condițiile de acolo de cele mai multe ori, pentru că au înțeles probabil, că riscă prea mult o amendă prea mare sau că pur și simplu nu au vrut să riște. Este celebru exemplul cu șoferul român care lipește accelerația până la Arad, iar în Ungaria începe să respecte toate limitele de viteză. Adica, se poate, dar trebuie să existe un bau-bau! Dar de ce trebuie să existe un bau-bau?
Pe de altă parte avem exemple cu drumuri modernizate pe care ce să vezi, numărul de accidente a crescut nu a scăzut odată ce s-a putut merge mai tare! De ce?
De ce nu este de vină poliția?
Poliția dirijează și constată. Polițistul nu-ți pune mâna pe volan. Este alegerea fiecăruia dacă vrea sau nu să încalce legea. În plus, dacă nu știați, în România există peste 12 organizații ale statului care se ocupă într-un fel sau altul de circulația pe drumurile publice: ministere (interne, infrastructură), legislativ, Poliție rutieră, Consilii Județene, Primării, adimistratorii de drumuri, școli de șoferi, DRPCIV, RAR etc. toți având un rol în această poveste, dar arareori întâlnindu-se la aceeași masă.
De ce nu sunt de vină mașinile sau anul de fabricație?
La un moment dat în timp orice mașină a fost nouă, construită conform ultimelor standarde de la vremea respectivă. Faptul că după 10-15 ani nu mai este în stare perfectă de funcționare este exclusiv vina proprietarului. Sigur, prin diverse mijloace, amenzi, ITP-uri mai dese etc proprietarii pot fi constrânși să îndrepte lucrurile. Dar de cele mai multe ori proprietarul ce face? Se adaptează la faptul că mașina nu mai e perfectă tehnic și începe să se bazeze din ce în ce mai mult pe noroc.
Pe de altă parte avem mașinile noi, moderne cu zeci de sisteme active și pasive de siguranță, dar câți știu ce fac acestea, când intervin și cât ne protejează? Ești protejat la 200km/h? Ei bine, nu. Majoritatea sistemelor de asitență sunt gândite pentru a corecta traiectoria sau raspunsul mașinii sau a acțiunii șoferului dar în limite de viteză decente. Altfel deși ele funcțioează, intervenția lor poate fi tardivă – după cum vedem zilnic, pentru că fizic, mașina nu are timp să oprească în limite de siguranță.
Și oricum, statitic vorbind (doar faptul că avem un parc învechit face ca mașinile sh să fie mai des implicate în evenimente rutiere) mașinile noi nu sunt scutite de accidente. Deci nu depinde totul de mașină! Dar de cine?
De ce nu sunt de vină: vremea, soacra, câinele, copilul etc.
Oricât am încerca să coutăm vinovați, din mașină, din trafic sau aiurea, nu vom putea cuprinde niciodată infinittaea factorilor care ne pot influența deplasarea. Sunt pur și simplu prea mulți. Chiar nu e de vină starea vremii, sau faptul că un alt șofer este agresiv sau că altul nu a respectat legea (desigur cu ghilimelele de rigoare) sau că ninge, plouă, sau că e soare puternic. Putem controla noi acești factori?
Azi, printre factorii care cauzează cele mai multe accidente rutiere în lume este telefonul mobil spre exemplu. Ne-am obișnuit să verificăm ecranul la fiecare câteva secunde, uitând că într-o secundă un automobil poate parcurge și până la 60m în funcție de viteză. Adică, dintr-un drum de o oră, poate 10 minute nu prea am fost atenți la drum! Gândiți-vă la asta! Este doar un exemplu!
De ce nu este de vină șoferul?
De obicei, șoferul este conform legii principlaul vinovat, mai ales în accidente care implică pietoni, bicicliști și alți oameni care se deplasează pe carosabil cu diverse mijloace moderne. Dar chiar așa este?
Adică șoferul care trebuie să fie atent la drum, dar și în oglinzi, la semnele de circulație, la manevrarea volanului, la pedale, la schimbarea vitezelor etc trebuie să fie atent și la biciclist, trotinetist, pieton cu ochii în telefon etc. Eu zic că este responsabilitatea fiecăruia să se asigure că se deplasează în siguranță. Eu personal, ca pieton, biciclist etc. nu mi-aș pune viața la dispoziția șoferilor, mai ales că am văzut cât de greu reacționează și cât de prost. Calculul meu este simplu, ca pieton, bicilclist etc la impactul cu o mașină și dacă am sau nu dreptate și legea de partea mea, s-ar putea să nu prea mai conteze. Ca șofer am evitat multe situații, dar mi-aș fi dorit ca pietonul, biciclistul să nu fie „atât” de sigur că l-am văzut și să abordeze ușor mai precaut traversarea străzii sau depășirea prin dreapta.
Sigur, ca șofer nu sunt de acord cu relaxarea legislativă privind celelalte mijloace de transport care utilizează carosabilul, mi s-ar fi păut de bun simț ca orice participant la trafic – de la trotineta la orice alteceva să cunoască și să respecte codul rutier, să poarte însemne vizibile ziua și noaptea, echipament de protecție complat și să nu efectueze manevre riscante, ba chiar să aibă și un fel de asigurare de tip rca (eventual pe propriul CNP) ca în cazul în care avariază sau lovește pe altcineva, daunele să poată fi decontate. Dar aste este o alta discutie, poate pentru o discuție viitoare!
Concluzia este că….
Noi nu putem schimba aceste lucruri, ceea ce putem schimba însă suntem chiar noi. Ne putem schimba pe noi. Noi putem fi mai atenți, mai precauți, mai puțin distrași, mai prezenți în actul conducerii, mai preocupați de a ne perfecționa în această artă, mai dornici să ajungem cu bine la destinație.
Gândiți-vă că atunci când vă urcați la volan cel mai important lucru este să ajungeți cu bine la destinație pentru că altfel absolut nimic nu va mai conta! Că acasă sau la destinație este cineva care vă așteaptă sau care este îngrijorat pentru că știe că aveți tendința de a nu respecta regulile.
Un accident de circulație nu produce doar o victimă, adesea sunt mai multe, de obicei persoane dragi, apropiate, părinți, colegi, prieteni. Și dacă ar fi doar ei, dar suferă și familiile lor, pritenii și colegii lor, copiii lor. Chiar vreți să aveți atâtea persoane pe conștiință pentru câteva minute? Merită?
Când ne-am pierdut respectul pentru viață?
Când, în ce moment al existenței noastre ne-am pierdut respectul pentru viață? De ce nu respectăm viața noastră, a celor din jurul nostru, a celorlalți? Lipsa respectului pentru viață în România este sursa principală a accidentelor de circulație. O sursă care are la origine credințe de tipul „mie nu mi se poate întâmpla nimic” sau ”pe mine nu ma interesează dacă mor” sau „e viața mea, fac ce vreau cu ea” și alte asemenea pe care sigur le știți. Dar nu e NUMAI viața ta și aici este lucrul la care te invit să reflectezi! Nu e vorba doar de viața ta!
Și ca să întăresc această afirmație suntem și țara cu cei mai puțini oameni care își fac asigurare de viață! Și nu este din lipsa banilor – este din lipsa respectului pentru viață, pentru viața lor și a celor dragi.
Ce e de făcut?
Lurcurile sunt simple și trebuie să rămână simple, ușor de înțeles și fără efort ca în orice domeniu: un curs de perfecționare la o școală de conducere defensivă, o planificre atentă a călătoriei cu marjă de timp, renunțarea la telefon pe durata călătoriei sau utiolizarea lui în pauzele de cafea, apă etc. Un condus prudent fără riscuri inutile, în limitele de confort și cu preocuparea permanentă de a fi mereu în alertă. o mașină în stare tehnică bună vizavi de vizibilitate, presiuni, sistem de frânare și direcție.
Lucruri mici dar care pot face o diferență atât de mare precum cea dintre viață și moarte!
Și în final o afrmație personală:
„Un șofer bun nu este acela care evită un accident ci acela care nu ajunge niciodată în situația de a evita un accident!”